Ion Iliescu împlinește 85 de ani. Victor Ponta: ”Să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și să ne dorim să ajungem și noi la vârsta domniei sale”

Ion Iliescu împlinește 85 de ani. Victor Ponta: ''Să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și să ne dorim să ajungem și noi la vârsta domniei sale''
Publicat: 03/03/2015, 10:52

„Și, deși cu o zi mai devreme, dar vreau în numele dumneavostră – o să-i spun și personal mâine – să-i spun ‘La mulți ani!’ domnului Ion Iliescu, să-i mulțumim pentru tot ce a făcut și să ne dorim să ajungem și noi la vârsta domniei sale – măcar o parte dintre noi – și sper sincer ca luna martie să fie într-adevăr cu primăvară, că iarnă a fost destulă”, a spus Ponta, în debutul ședinței BPN a PSD, la care presa a avut acces.

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, nu a fost prezent, luni, la ședința BPN, absența sa de la ședințele formațiunii devenind, în ultima perioadă, de notorietate.

Fostul președinte Ion Iliescu împlinește, marți, 85 de ani, el urmând să petreacă prima parte a zilei acasă, în familie, alături de soția sa, Nina Iliescu, urmând ca seara să participe la un concert privat, oferit în cinstea sa de către membrii Clubului de la București.

Surse din anturajul fostului președinte au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că Ion Iliescu nu va avea niciun fel de activitate publică în prima parte a zilei de marți, pe care o va petrece acasă, în compania soției sale, Nina Iliescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×